Cărțile ilustrate sunt un gen cu adevărat unic. Ele se bazează pe narațiunea vizuală ca ingredient esențial al povestirii. Acest lucru le face un mediu perfect pentru primele relații ale copiilor și pentru a-i determina să se bucura de poveste și artă.
Despre înțelegerea relațiilor ne-au vorbit și ilustratoarea Maria Boțoi și scriitoarea Magda Cojocea atunci când ne-au prezentat cartea “Irina și Școala Veverițelor”, un prilej minunat de a discuta despre probleme serioase, cum sunt acceptarea și prietenia, dar folosind imagini atrăgătoare și povești cu întâmplări hazlii din viața școlarilor. Astăzi, Maria Borțoi ne vorbește despre experiența sa alături de micile personaje cărora le-a dat viață prin desen.
Ce a reprezentat pentru tine provocarea “Povești Desenate” și întâlnirea cu elevii din Chitila?
Pentru mine orice întâlnire cu cei mici este un prilej de bucurie. Empatizez tare mult cu ei și îmi transmit sentimentele pe care le au. Nimic nu se compară cu un copil care trăiește din plin o experiență nouă. Contactul lor cu un ilustrator și un autor a fost cu siguranță o premieră. Au dat dovadă de receptivitate și deschidere. Totul a decurs mai bine decât mă așteptam, având în vedere că nu am mai avut niciodată în față 20 de elevi. M-am bucurat cel mai mult de faptul că s-a văzut că au înțeles mesajele pe care am dorit să le transmitem. O fetiță ne-a spus la finalul atelierului că ei i-a plăcut cum le-am explicat că nu există greșeli în desen. Mi-a crescut inima de bucurie. Mi se pare important ca cei mici să fie înconjurați de persoane care să îi lase să experimenteze și să nu le îngrădească creativitatea. A fi copil și a desena este una dintre cele mai libere situații în care te poți afla în viața ta.
Cum ați descrie munca unui ilustrator de cărți pentru copii?
Să desenezi pentru copii e un exercițiu continuu. Mereu e nevoie să te pui în pielea lor, să te gândești la experiența pe care le-o oferi. Pe mine mă ajută să îmi amintesc cum mă comportam și cum gândeam la vârsta lor. Am crescut cu doi frați mai mari decât mine, deci am fost tratată ca un copil mai mare. Cred că mulți copii apreciază când le vorbești ca de la adult la adult. Îi ajută să capete încredere în ei și să se simtă importanți și auziți. Încerc să aplic asta și în ilustrație. Există tendința de a ilustra mult prea explicativ și de a oferi totul mură-n gură. Copiilor le place să își pună întrebări, să cerceteze fiecare detaliu al unei imagini. Cred că e mult mai palpitant să păstrezi o doză de mister în ceea ce desenezi pentru o carte. E tare distractiv ca în timp ce ilustrezi să îți imaginezi reacția pe care o să o provoci celor mici.
Care este cartea preferată pe care ați ilustrat-o? Spuneți-ne povestea din spatele ei.
Cred că mereu cartea preferată pe care am ilustrat-o este ultima la care am lucrat. După ce petreci timp alături de povestea și personajele cărții, e dificil să te detașezi imediat. „Irina și Școala Veverițelor” este prima carte pe care am ilustrat-o independent. Înainte am mai lucrat doar pentru reviste și la două cărți ilustrate împreună cu alți colegi din domeniu. Cartea Magdei Cojocea mi s-a potrivit cum nu se putea mai bine. Mi-a plăcut mult felul în care personajele au fost construite. Te poți identifica cu ele și situațiile în care se află foarte ușor, chiar și adult fiind. N-o să uit niciodată momentul în care am primit mail-ul cu propunerea de ilustrație. Deadline-ul de trei săptămâni e o altă poveste. Mai am un proiect de carte ilustrată mai recent, însă momentan e în curs de publicare. Este proiectul cu care mi-am susținut lucrarea de licență și a fost o adevărată experiență. M-a ajutat să descopăr tehnici și stiluri de care nu știam că sunt capabilă.
De ce sunt importante pentru copii desenele în înțelegerea unui text?
Cred că desenele valorifică tare mult textul unei cărți. Ilustrațiile nu sunt interesante dacă dublează informația pe care deja o citești. Cel mai atrăgător e atunci când imaginile aduc perspective noi, completează cu detalii neașteptate. Astfel, devin o sursă de curiozitate. Dacă, spre exemplu, textul este despre un băiețel care se trezește că s-a făcut cât o alună de mic, e mult mai captivant să vezi o imagine cu lumea văzută de el de la firul ierbii decât o simplă imagine cu un băiețel cât o alună. De asemenea, am dat peste un studiu care a demonstrat că o carte cu imagini contribuie la memorarea celor citite. Când informația vine și din text și din desene e mult mai ușor de reținut.
Ce sfat i-ați da unui copil care își dorește să devină ilustrator?
În primul rând i-aș da același sfat pe care îl dau oricărui copil: să citească cât mai mult și mai variat. Unii copii nu prind drag de lectură fiindcă nu li s-au oferit prea multe opțiuni. Cred că cel mai bine e să meargă într-o bibliotecă sau librărie și să aleagă aleatoriu câteva cărți de la raftul de copii. Apoi să citească câte o pagină din fiecare, după care să le aleagă pe cele care l-au atras. Nu toate cărțile o să placă tuturor copiilor și asta e normal. Așa își formează gusturile și li se conturează personalitatea. Pentru un ilustrator e esențial să citească și să se familiarizeze cu cât mai multe feluri de a povesti în scris. Astfel, și el va putea să dezvolte felul în care povestește în imagini.
În al doilea rând, dacă un copil dorește să devină ilustrator, l-aș sfătui să deseneze de fiecare dată când are chef și timp. Așa își va da seama cât de puternică e dorința lui. Dacă după vacanța de vară, spre exemplu, adună un teanc mare mare de desene, e clar că are o atracție adevărată. Dacă adună un teanc mic mic, înseamnă că pentru el desenul e o activitate de care se poate bucura ca hobby. În orice caz, desenul este o ocupație tare plăcută, mai ales atunci când simți că poți să fii liber.
Fotografii în cadrul atelierelor de lectură și creativitate la Școala “Ion Vișoiu” Chitila
Academia de creativitate pentru copii 