Cititul este o piatră de temelie pentru dezvoltarea copiilor. Este o aptitudine esențială pentru fiecare copil, dar este și un drept fundamental al omului. Capacitatea de a citi este o poartă către învățare pe măsură ce elevul parcurge etapele școlare. În schimb, pentru cei care nu pot citi, reprezintă o constrângere în calea educației, efect ce se traduce de cele mai multe ori prin abandon școlar și/sau calitate a vieții scăzută. Profesorii sunt însă adevărate modele, ei pot influența generații prin pasiunea și dăruirea lor către cunoaștere. De aceea, rolul lor în insuflarea dragostei pentru lectură este esențial.
Magda Cojocea, cadru didactic și autor de cărți pentru copii, ne-a vorbit despre elevii care nu au acces la niciun fel de carte dedicată lor, despre eforturile pe care le fac mulți dascăli pentru a-i atrage pe copii în lumea poveștilor și despre cum se implică organizația EDUMI – Asociația Europeană a Profesioniștilor din Educație, în sprijinirea elevilor și profesorilor din România.
Magda Cojocea citind cartea “Irina și Școala Veverițelor” în cadrul proiectului Povești Desenate
1.Cum caracterizați situația învățământului românesc, în contextul în care evaluarile realizate de forurile internaționale ne situează la coada clasamentului în ceea ce privește capacitatea de a citi și a înțelege un text?
Cred că rezultatele acestei evaluări arată că învățământul românesc nu reușește să ofere șanse egale copiilor – (într-un proces paralel, nu reușește să ofere șanse egale nici măcar profesorilor). Există încă destule comunități vulnerabile, lipsite de resurse, în care cea mai simplă activitate educațională se întâmplă numai cu eforturile extraordinare ale unor profesori sau ONG-uri.
Sunt absolut convinsă că sunt și școli pasionate și preocupate de nivelul de lectură al elevilor, (iar acolo se citește mult), după cum știu cazuri ale unor școli în care o zi în care sunt toți elevii prezenți este deja o victorie, pentru că acolo rata de abandon este foarte mare.
În plus, aș vrea să adaug cu tristețe că românii nu citesc. România nu citește, și mi-e teamă că nu are legatură doar cu puterea financiară, ci și cu valorile personale, cu ce consideră fiecare din noi important.
2.Ce reprezintă lectura în viața unui copil? Cum îl ajută să se dezvolte, să interacționeze, să își depășească uneori condiția socială?
Aș vrea să spun aici o poveste: am cunoscut o elevă care mi-a mărturisit că a supraviețuit unor ani de abuz emoțional cu ajutorul unei cărți de povești. 15 ani mai târziu, m-a sunat să îmi spună că este bine și că încă are cartea pe care i-am facut-o cadou în clasa I. Pentru mine nu a fost un moment memorabil – nu îmi era elevă, doar venea în pauze fiindcă avea prieteni în clasa mea. Îmi amintesc vag o fetiță micuță, pasionată de o aceeași carte de povești. Știu că am spus că dacă îi place atât de mult o poate lua acasă, și pentru că ezita, i-am scris numele cu pixul, pe coperta interioară – “ca să fie oficial”. O carte care a schimbat o viață.
3.Există teorii conform cărora povestea ar trebui să joace cel mai important rol în viața școlarului mic. Experiența dumneavoastră confirmă acest fapt?
Cărțile sunt o șansă extraordinară de a visa și de aspira la ceva mai bun. Eu cred că poveștile joacă un rol important și în viața adulților, nu numai în viața copiilor. Folosesc povești în predarea de zi cu zi, dar și în cursurile pe care le țin profesorilor. Le spun uneori povești adevărate despre “copii“ aflați acum la vârsta pensiei, despre cum își amintesc cu claritate interacțiuni cu profesorii lor, cărțile recomandate de aceștia sau viziunea lor despre lume. Folosesc aceste exemple tocmai pentru a arăta colegilor cât de mare este impactul pe care noi îl avem în viața unui elev.
Cu atât mai mult cei mici sunt fascinanți de povești. Poveștile îi inspiră, îi emoționează, îi eliberează, îi energizează și pot avea un subtil rol vindecător. Educatorii și învățătorii știu cât de puternică poate fi o poveste și cum poate transforma un grup.
4. Ce strategie ar trebui să adopte un profesor/învățător pentru a insufla copiilor dragostea pentru lectură?
Cel mai important lucru este ca tu, ca profesor, să citești. Dacă știi că cititul contează, vei crea spațiu pentru lectură în orele tale – vorbesc aici de un citit cu sens, de argumentare, dezbatere, de acele momente în care simți că cei mici sunt implicați și cu ochii sclipind. Nu e ușor, dar merită din plin. De exemplu, împreună cu colega mea Ioana Tarău am introdus la clasă momentul “Lasă totul și citește”. În fiecare dimineață, după sosirea la școală, timp de 10-15 minute, copiii citesc. E fantastic să vezi că la început nu vor, se uită pe geam, se joacă și apoi îi prinde cartea și nu mai vor să se oprească. Un copil care citeste pe furiș nu te poate face decât să zâmbești. Nu e atent la tine, dar vibrează în lumea unei povești – și asta e deja extraordinar.
Avem apoi un club de lectură în care alegem împreună o carte pe care o citim toți, împreună, dramatizăm mici fragmente, discutăm despre personajele cărții, ne imaginăm cum merge acțiunea mai departe. Copiii sunt foarte deschiși și creativi. La șapte ani reușesc să surprindă perfect energia unui personaj. Clubul de lectură creează momente de bucurie și de conectare extrem de prețioase, pentru noi toți.
5. Cum se implică Comunitatea Edumi în sprijinirea accesului elevilor la lectură?
Avem un proiect numit “Cărți pentru profesori”, de fapt cel mai nou proiect al asociației. Ne dorim prin el să intermediem accesul cadrelor didactice la cărți de calitate. Concret, trimitem cărți profesorilor, mai ales celor din școli vulnerabile. Facem asta pentru că profesorii sunt adevărate modele și pentru că un profesor influențează generații. Suntem parteneri ai Asociației pentru Creativitate în proiectul Povești Desenate tocmai fiindcă știm că ceea ce fac ei este extrem de important. Lectura este esențială, nu poți construi nimic durabil sau cu sens dacă elevul nu înțelege ceea ce citește.
Monica Tătaru,
specialist comunicare proiect Povești Desenate
Academia de creativitate pentru copii 