Academia de creativitate pentru copii

Revoluţionarea lumii prin creativitate. (II) Pedagogii

Leave a comment

Revolutionarea lumii prin creativitate. (II) Pedagogii
Creativitatea oamenilor este naturală, cu o manifestare sporită în copilărie, dar aceasta scade în intensitate odată cu avansarea în vârstă, integrarea într-un sistem de învăţământ, maturizarea şi obţinerea unui loc de muncă într-un anumit domeniu. Ce se întâmplă în timpul acestui parcurs iniţiatic, ce se pierde, ce dispare?

Am schiţat într-un articol trecut câteva idei despre creativitatea în rândul copiilor şi urmează să aflaţi câteva sfaturi despre cum adulţii pot redescoperi creativitatea la maturitate în următorul text, însă acum aş vrea să fac legătura între cele două perioade ale vieţii omului. Între copilărie şi maturitate se află mulţi ani de şcoală, alături de alte activităţi, pasiuni, transformări şi experienţe.

Creativitatea şi educaţia

Dar, repet, mulţi ani de şcoală în care educatorii, învăţătorii, profesorii şi diriginţii au un rol important în formarea copiilor din mai multe perspective: asimilarea unor informaţii noi, dobândirea unor abilităţi şi deprinderi, modelarea personalităţii, influenţarea gusturilor, încurajarea iniţiativelor. Astfel, pedagogii pot stabili un raport între educaţie şi creativitate, între informaţiile fixe, prestabilite, esenţiale pentru trecerea examenelor, respectiv absolvirea unor şcoli şi libertatea, inventivitatea şi expresivitatea modalităţilor de predare.

Şi ce ar putea fi mai distractiv decât jocul? Da, jocuri de toate felurile şi pentru toate vârstele, jocuri în care te mişti, jocuri în care ghiceşti, jocuri în care trebuie să faci asocieri, jocuri în care combini culori, forme, numere sau rime. De multe ori, părinţii mă întreabă cum reuşesc să învăţ copii de 3 ani cuvinte, cântece şi poezii în limba engleză, iar răspunsul meu este invariabil: ne jucăm, iar uneori ei fac regulile jocului.

Sistemul de învăţământ sau cum să zbori când eşti prins într-o colivie

În cadrul conferinţelor TED, există un discurs remarcabil despre creativitatea în şcoli (căruia i-am dedicat un articol anterior), ţinut de Sir Ken Robinson, profesor, autor şi îndrumător în inovarea resurselor folosite în educaţie. Încă din primele minute, Sir Ken Robinson este aplaudat pentru că susține creativitatea, afirmând că aceasta este le fel de importantă ca ştiinţa de carte şi, astfel, începe să demonteze mituri şi prejudecăţi.

De ce dansul, pictura şi muzica n-ar fi la fel de importante ca matematica? Pentru că învăţământul de stat promovează şi susţine parcurgerea unui drum către performanţele academice corelate cu posibilităţile de angajare. Însă, dacă privim în jurul nostru şi analizăm situaţia actuală a absolvenţilor de studii superioare, care muncesc în alt domeniu decât cel pentru care s-au specializat, fiind recompensaţi cu salarii mici, începem să avem îndoieli cu privire la presiunea de a strânge diplome.

De câte ori un hobby sau o activitate extra-şcolară conduce la un loc de muncă plătit cu generozitate? Răspunsul la această întrebare este, de fapt, o poveste spusă de Sir Ken Robinson despre Gillian Lynne, maestră de dans. Când era mică, Gillian nu se putea concentra la ore şi nu învăţa bine, aşa că mama a dus-o la doctor. În zilele noastre, un copil cu mai multă energie ar fi diagnosticat cu ADHD şi ar fi tratat astfel încât să se liniştească. Însă, doctorul a lăsat-o singură, cu aparatul de radio deschis. În momentul în care adulţii au părăsit camera, Gillian s-a ridicat şi a început să se mişte, iar atunci doctorul i-a spus mamei că fata nu este bolnavă, ci este dansatoare. A urmat o şcoală de profil şi a avut o carieră de succes, iar meritele sale au fost recunoscute şi în diplome, şi în bani.

Atât profesorii, cât şi părinţii ar trebui motivaţi să privească dincolo de ce poate oferi sistemul de învăţământ de stat, dincolo de ierarhizarea eronată a materiilor de studiu în orarul elevilor, dincolo de teama de a oferi o şansă unei pasiuni.

Unii copii sunt sclipitori la învăţarea limbilor străine sau la săriturile pe bârnă, dar nu reuşesc să rezolve funcţii şi integrale la matematică, alţi copii dansează excepţional sau îşi mişcă degetele uimitor pe clapele pianului, dar nu ştiu formule chimice. Unii copii, dimpotrivă, aşteaptă să treacă orele de limbă şi literatură pentru a intra în laboratorul de fizică să inventeze circuite sau să studieze stelele.

Să ne deschidem ochii şi mintea pentru a face alegerile potrivite şi a-i îndruma pe cei mici către locul unde şi-ar putea pune în valoare creativitatea, chiar dacă uneori acest loc nu corespunde unor standarde academice sau aşteptări sociale.

Un profesor care călătoreşte cu maşina timpului

Fiecare dintre noi are un profesor de care îşi aminteşte cu drag. Căutând prin sertarele memoriei o colecţie de imagini, sunete, paşi, regăsim un profesor care ne-a luminat viaţa, care ne-a dat un sfat bun, care ne-a învăţat cu răbdare tainele unei materii, care ne-a pus creionul în mână sau singurul pentru care ne-am trezit cu drag dimineaţa.

Totuşi, situaţia se schimbă în momentul în care nu depunem un efort să scormonim printre amintiri, însufleţind un timp încheiat, ci o scrisoare din trecut ajunge în cutia poştală din prezent. Bruce Farrer, un profesor de liceu, s-a gândit să le dea elevilor din clasa a IX-a o temă diferită, care să aibă o semnificaţie personală: o scrisoare de 10 pagini ai cărei destinatari sunt ei înşişi. Profesorul le-a promis că va păstra scrisorile şi le va returna… peste 20 de ani.

Acum a pornit în căutarea elevilor, desfăşurând o muncă de detectiv: caută numere de telefon, adrese, încearcă să meargă pe urmele lor, chiar dacă fiecare a ales altă traiectorie. Reacţiile destinatarilor, deveniţi adulţi, sunt pline de bucurie, emoţie şi nostalgie. Întâlnirea cu profesorul din liceu, cu rândurile de jurnal din scrisoare, cu aspiraţiile din liceu şi realizările prezente i-au făcut pe elevi să-l considere pe Bruce Farrer un model în abordarea temelor.

Puteţi găsi întreaga poveste aici, iar profesorii se pot inspira să transforme lecţiile şi temele în momente cu însemnătate pentru elevi, dacă se eliberează de povara programelor şcolare şi îşi propun ţeluri creatoare.

Gabriela Teodora Vătafu

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s