Academia de creativitate pentru copii

Tu cum reacționezi când copilul tău e nervos? Dar când e trist?

2 Comments

sentimente_copii

Așa cum am scris în articolul Tu cum îi sporești micuțului tău încrederea în sine?, exprimarea sentimentelor joacă un rol major în creșterea încrederii de sine a copilului. Însă, desigur, nu este de ajuns să ne întrebăm copiii despre ceea ce simt și să-i încurajăm să ne povestească. Trebuie, de asemenea, să știm cum să reacționăm astfel încât cei mici să înțeleagă că suntem alături de ei și că îi înțelegem.

Prin urmare, cum să le răspundem copiilor atunci când își dezvăluie sentimentele (în special pe cele de tristețe și furie), astfel încât să le arătăm că îi sprijinim, dar totodată să le încurajăm individualitatea și puterea de a lua decizii?

Să folosim ca exemplu două situații des întâlnite:

 1) cel mic plânge pentru că din neatenție, a stricat jucăria pe care a primit-o cadou în aceeași zi.

2) juniorul tău ți-a răspuns obraznic atunci când i-ai spus că e timpul să-și strângă jucăriile și să vină la masă.

Iată diferite moduri în care mulți dintre noi reacționează, dar care nu îi sunt benefice dezvoltării emoționale a copilului:

  • În prima situație, o să repar jucăria/ o să o schimb la magazin/ o să-ți cumpăr una nouă. În a doua situație, îți strâng eu jucăriile, tu vino și mănâncă.

Astfel, îi sărim în ajutor celui mic, însă totodată, ne asumăm responsabilitatea de a-i rezolva problema. Dacă reacționăm așa mereu, copilul se va obișnui să-i paseze cuiva responsabilitatea, iar în viitor va căuta constant o persoană care să-l binedispună și să-l scoată din dificultate.

  • Sau pentru prima situație, gata, joaca s-a terminat; tocmai ai stricat o jucărie foarte scumpă și pentru a doua situație, pentru că te porți așa, o să mă ajuți la spălatul vaselor!

Această atitudine îl face să creadă că sentimentele lui sunt „greșite” și că dacă va continua să le exprime, va fi pedepsit în consecință.

  • În asemenea circumstanțe, mulți încercăm să le distragem copiilor atenția de la situația/obiectul care le-a cauzat sentimentul de furie, tristețe sau frustrare. În primul caz, replica ar fi nu contează că s-a stricat jucăria asta, hai să ne jucăm altcumva, să ne uităm la tv sau să mâncăm o ciocolată și în cazul al doilea, vino să inventăm un nou joc la masă: ce-ai zice dacă…?

Răspunzând astfel, le vom da de înțeles copiilor că le ignorăm sentimentele și le minimalizăm durerea pe care o simt în acel moment.

  • Există și varianta în care le ținem morală, spunând cum poți să fii atât de neatent/ă? de ce nu îi semeni mai mult lui X sau Y? De acum încolo, trebuie să ai mai multă grijă de jucăriile tale, în special de cele noi, respectiv cum poți să vorbești atât de urât? Nu știi că părinților nu ai voie să le răspunzi așa?

În acest caz, ne referim la comportamentul lor și nu la sentimentele pe care le au, deci vor simți din nou că le ignorăm trăirile.

  • De multe ori, chiar negăm ceea ce ne-au mărturisit. Nu te simți vinovat, nu e vina ta că jucăria s-a rupt sau BA o să le strângi acum, BA ți-e foame, NU e adevărat că ma urăști, tu MĂ iubești.

Să ne gândim pentru o clipă cum ne-am simți dacă cineva ne-ar nega sentimentele…exact aceeași furie care crește o simt și ei.

  • Desigur, nici umilirea nu este o soluție. Dacă îi amenințăm că toți colegii lor de la grădiniță sau de la școală vor afla cât de neatenți/ obraznici sunt, vor evita să-și mai exprime sentimentele negative și vor începe să le fie rușine de ceea ce simt.
  • De multe ori, îi compătimim, crezând că așa empatizăm, când de fapt cei mici vor simți tonul de superioritate din cuvintele noastre. Ilustrative pentru acestă atitudine sunt replicile de tipul ah, săracul de tine, n-aveai cum să știi că dacă apeși în punctul acela, atunci… sau of, iar nu ți-ai strâns jucăriile la timp și acum ești supărat…

Sentimentele nu sunt comportamente, așa că nu pot fi corecte sau necorespunzătoare. Din acest motiv, nu are sens să le cerem copiilor să-și justifice sentimentele (de multe ori, nici noi, ca adulți, nu știm să facem asta). Folositor este să le explicăm modul în care comportamentul lor este determinat de ceea ce simt într-un moment anume.

Ce nu trebuie să uităm este că noi nu suntem responsabili să le schimbăm copiilor emoțiile și trăirile, oricât am vrea să îi ușurăm de suferința. Dimpotrivă, dacă încercăm să reparăm „situația” sau să-i învătăm pe copii să-și reprime sentimentele negative, le facem mai mult rău. Important este să le arătăm că suntem alături de ei și că îi încurajăm să vorbească despre ceea ce simt, pentru că îi luăm în serios.

Prin discuții, putem ajunge la o soluție împreună, însă trebuie să știe că responsabilitatea de a se simți mai bine este tot a lor (fie să rezolve problema care a cauzat apariția sentimentelor negative, fie să conștientizeze ce simt și să caute altă soluție de a se simți mai bine, dacă nu au nicio putere asupra problemei inițiale).

Revenind la exemplele mai sus menționate, iată câteva sugestii de reacții prin care îi putem ghida pe cei mici în a înțelege ce simt.

În primul rând, să le arătăm că suntem empatici prin răspunsuri asemănătoare acestora: în prima situație, înțeleg cum te simți și cât de mult îți plăcea jucăria aceasta, trebuie să fie atât de frustrant și în a doua situație, înțeleg că voiai să te mai joci (dacă deja te gândești să continui cu dar ți-am spus de acum 10 minute că urmează să mâncăm, oprește-te! – în momentul acesta, cel mic are nevoie să-l înțelegi, nu să justifici de ce trebuie să se oprească din joacă)

De asemenea, e indicat să-i asigurăm că e normal să se simtă astfel, iar dacă denumim cu voce tare sentimentele pe care le au, vor ști să dea un nume trăirilor interioare. Acest tip de răspunsuri sunt relevante pentru cel mic: dacă mi s-ar fi întâmplat mie, probabil m-aș simți la fel / Știu că e mereu greu să te desparți de mașinuțe și prințese / Te simți trist? / Cred că te simți nedreptățit / Observ cât ești de nervos.

Să nu uităm să le arătăm că suntem deschiși să găsim o soluție împreună și că se pot baza pe noi. Fii curios despre ce se întâmplă în interiorul lor: spune-mi mai multe, ce simți? Cum crezi că ar trebui să procedăm data viitoare? Ce soluție crezi că există? Vrei să vină și căluții să mănânce cu noi? Această atitudine le-o putem inspira și prin contact vizual și prin folosirea cuvintelor care îi asigură că suntem interesați de ceea ce ne povestesc: da, așa, aham, continuă, etc.

În a doua situație, atunci când cel mic este obraznic, trebuie să punem accent pe faptul că nu suntem de acord cu această purtare, fără a-i aduce jigniri. În loc de obraznico/obraznicule, cum de vorbești așa cu părinții tăi, putem spune ferm nu sunt de acord să folosești limbajul acesta. Dacă nu separăm comportamentul de copil, cel mic ar putea crede că este o persoană rea sau se va rușina de sentimentele pe care le are. Mai mult, atunci când este foarte mic, copilul nu înțelege sensul cuvintelor urâte pe care le spune: el exprimă furia pe care o simte prin cuvintele care îi sunt cel mai la îndemână (știe că o formulare anume te deranjează, a văzut într-un desen animat că așa se exprimă personajele când sunt nedreptățite, etc.)

În concluzie, dacă ne respectăm copiii și să îi tratăm de la egal la egal, se vor dezvolta în adulți independenți, care se înțeleg pe sine și își asumă propriile sentimente. Pare simplu, însă dacă am fost obișnuiți în copilărie cu un alt tip de comportament, trebuie să ne pregătim să trecem prin schimbări care, pe cât de dificil vor fi de îndeplinit, pe atât de folositoare sunt pentru relația dintre noi și copilul nostru.

Pasul cel mai important este să ne oprim din fuga constantă de a încerca să rezolvăm totul pentru cel mic, în speranța de a-l face fericit, și să ne acordăm atât nouă, cât și lui, timpul necesar pentru a înțelege ce se întâmplă în interiorul său. Astfel, copilul va începe să se perceapă ca persoană independentă de noi.

Succes!

* Pentru mai multe detalii despre cum să-i îndemnăm pe cei mici să ne împărtășească sentimentele lor și cum să reacționăm, vă recomandăm articolele Scientific Studies Explain the Best Ways to Talk to Children, Being a Supportive Listener: when Children have Feelings și Age-by-Age Insights

** imaginea a fost preluată de aici.

 

Raluca Dumitrescu 

 

Advertisements

2 thoughts on “Tu cum reacționezi când copilul tău e nervos? Dar când e trist?

  1. Pingback: Cum pot cei mici să-și învingă timiditatea? | Academia de creativitate pentru copii

  2. Pingback: Alertă! Trebuie să îi „împart” pe mami și pe tati! | Academia de creativitate pentru copii

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s