Academia de creativitate pentru copii

Ne vedem la Târgul Hand-Made de creARTivitate?

1 Comment

feelsmart_targ_hand_made

Vă anunțăm cu entuziasm deschiderea Târgului Hand-Made „creARTivitate pentru toți”, organizat de Asociația pentru Creativitate! În perioada 15-22 decembrie, vă așteptăm la sediul Academiei de Creativitate pentru copii, str. Caragea Ioan Vodă nr. 2, sector 1, București, să ne bucurăm împreună de venirea sărbătorilor.

Programul detaliat al târgului îl puteți găsi mai jos

Pentru copii am pregătit multe activități creative menite să-i familiarizeze cu poveștile și colindele specifice acestei perioade, fără însă a uita de nevoia lor de socializare și interacțiune cu alți pitici de aceeași vârstă. Vor fi, cu siguranță, încântați de interpretarea actriței Anne-Marie Zaharia a poveștilor de Crăciun sau de petrecerea organizată special pentru ei.
Și asta nu este tot! În plus, cei mici vor avea șansa să descoperea bucuria dăruirii; îi încurajăm să doneze hăinuțe și jucării pentru copiii fără posibilități. De asemenea, fondurile strânse din vânzarea obiectelor hand-made expuse, vor fi direcționate spre dezvoltarea creativității copiilor aflați în dificultate.

Pe toată durata târgului, veți putea vizita expoziția Sunt Creativ!, organizată de Academia de Creativitate, în cadrul căreia micii artiști care frecventează atelierele Academiei, vor expune lucrări de pictură și de sculptură. Vă așteptăm la vernisaj duminică, 15 decembrie, ora 17.00, alături de invitatul nostru special, criticul de artă Raluca Băloiu.

Târgul și expoziția vor putea fi vizitate zilnic în perioada 15-22 decembrie, de luni până vineri între orele 16.00-20.00 și de sâmbătă până duminică între orele 11.00-16.00.

Vernisaj expoziție Sunt Creativ! și deschiderea oficială a târgului – duminică 15 decembrie, ora 17.00;

Ziua Poveștilor – luni 16 decembrie, ora 18.00: actrița Anne-Marie Zaharia (pe care o puteți întâlni pe scena Teatrului Nottara în piesa Gâlcevile din Chioggia) va citi și interpreta povești minunate pentru copii;

Ziua Cadourilor – marți 17 decembrie, ora 18.00: vizitatorul cu nr. 50 va primi un cadou hand-made din ceramică (clopot decorat manual și carte de colinde manufacturată);

Ziua Veseliei – miercuri 18 decembrie, ora 10.30: petrecere de Crăciun, grupa piticilor. Înscriere în prealabil la adresa de e-mail contact@feelsmart.ro;

Ziua Prieteniei – joi 19 decembrie, 16.00 – 20.00: vă invităm să donați haine și jucării pentru copiii aflați în dificultate;

Ziua Reducerilor – vineri 20 decembrie, 16.00 – 20.00: reducere 25% la toate produsele expuse la târg!

Ziua Muzicii – sâmbătă 21 decembrie, ora 13.00: program artistic susținut de copiii Centrului de Primire în Regim de Urgență București, Cireșarii 2;

Târgul se va încheia cu Ziua Tombolei,  duminică 22 decembrie, 11.00 – 16.00, în care Academia de Creativitate va oferi 3 vouchere prin tragere la sorți, ce pot fi folosite la atelierele pe care le organizează. Extragerea va avea loc la ora 15.30!

Sponsorii acestui eveniment sunt Colorit și Noname Solution. Asociațiile invitate la târg sunt Asociația M.A.M.E. , Asociația Ateliere Protejate și Fundația Chance for Life.

Vă așteptăm cu drag!

Alina Tudor

Advertisements

One thought on “Ne vedem la Târgul Hand-Made de creARTivitate?

  1. Pingback: Ne vedem la Târgul Hand-Made de creARTivitate? | Radio GRADO

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s