Academia de creativitate pentru copii

Hai să râdem cât mai mult și cât mai des!

Leave a comment

ras_copii

Știați că, în medie, râdem de 17,5  ori pe zi1?

Cu o asemenea cifră, era deja cazul să dedicăm un întreg articol umorului. Vom afla ce înseamnă să ai simțul umorului, ce efecte are asupra noastră, atât mental cât și fizic, și care este relația copiilor cu diferite tipuri de umor, în funcție de vârstă.

În primul rând, „ce este de râs”?

Lucrurile care ne provoacă râsul vin din trei direcții: glumele, umorul spontan (în interacțiunea socială – nonverbal și verbal: anecdote, jocuri de cuvinte, ironie) și umorul neintenționat (fizic sau lingvistic).

Deși am crede, nu suntem singurele mamifere care râd! Așa cum fac și copiii, maimuțele râd în timp ce se fugăresc, se luptă în joacă sau se gâdilă. Cimpanzeii și gorilele care au învățat limbajul semnelor, îl folosesc pentru jocuri de cuvinte și insulte jucăușe.2 A fost dovedit că și șobolanii râd. Acest râs este tradus printr-un ciripit ultrasonic pe care îl emit atunci când se joacă sau când sunt gâdilați de oameni.3 Astfel, vocalizările specifice pe care le putem traduce prin râs la animale, sunt semnalele care fac diferența dintre seriozitate și distracție.

Iată cum descriu psihologii o persoană cu simțul umorului:

1) are abilitatea de a înțelege glume
2) relaționează cu cei din jur atunci când vine vorba de un fapt amuzant și râde mult la glumele din jur
3) face comentarii amuzante
4) aprecieză o varietate mare de glume, caricaturi, etc.
5) caută surse de umor, cum ar fi filmele sau piesele de comedie
6) reține glume sau momente amuzante care i se întâmplă
7) are tendința de a folosi umorul ca un mecanism de a face față evenimentelor neplăcute4

Ce părere avem despre cei cu simțul umorului?

Un studiua arătat că, în general, oamenii cu un simț al umorului ridicat sunt percepuți ca indivizi prietenoși, cooperativi, interesanți, imaginativi, creativi, inteligenți și mai puțin reci, pasivi și rătăcioși. În același timp, aceste persoane sunt considerate impulsive, agitate și imature, afișând și părți mai puțin dezirabile. Din punct de vedere al personalității, simțul umorului  este asociat cu stabilitate emoțională, extraversiune, deschidere spre experiențe noi, amabilitate, însă nu și conștiinciozitate.

Simțul umorului se transmite genetic?

Măsura în care apreciem un anumit tip de umor este influențată de familie și de mediul în care am crescut, în timp ce simțul umorului, definit ca o trăsătura de comportament emoțional, este influențat  atât de factori  genetici, cât și de mediu.6

Cum se manifestă simțul umorului la copii?

Pe măsură ce copiii cresc și învață lucruri noi, umorul lor se schimbă. Cei mici nu pot aprecia umorul până la vârsta de 2 ani jumătate. La această vârstă, ei se amuză atunci când folosesc obiecte în contexte cărora nu le aparțin (o portocală pe post de minge de fotbal). Începând cu al treilea an de viață, copiii folosesc limbajul ca sursă a umorului și se amuză dând alte nume obiectelor. Mai mult, încep să creeze cuvinte care nu au niciun sens și se distrează modificând semnificativ lucruri din realitate (desene în care copiii sunt mai înalți decât părinții, etc).

Ce trebuie reținut este că cei mici sunt conștienți de faptul că folosesc denumiri/acțiuni „greșite” și tocmai această incongruență le provoacă râsul. În jurul vârstei de șapte ani, copiii încep să priceapă mai mult din ce se întâmplă în jurul lor (de ex, cum funcționează relația cauză-efect, faptul că ceilalți pot avea păreri diferite de ale lor), astfel încât și simțul umorului se modifică. Pot înțelege deja jocuri de cuvinte, anecdote în care anumite cuvinte sunt folosite greșit pentru a schimba înțelesul și glume bazate pe inconsistențe logice .7

În general, copiilor le place mai mult să facă glume legate de concepte pe care le-au învățat recent, decât să folosească idei care le sunt deja familiare.

Studii8 au arătat că râsul definește o activitate socială și este contagios.

Cei mici râd mai mult atunci când sunt în compania altor copii de vârste asemănătoare, care, la rândul lor, râd sau zâmbesc, decât atunci când sunt singuri. În plus, totul pare mai amuzant atunci când cei mici sunt cu fața la cealaltă persoană decât cu spatele.

Este mai simplu să trecem prin situații neplăcute cu ajutorul umorului.

Un studiu care a avut ca subiecți copii între 10 și 16 ani, a arătat următoarele: juniorii și adolescenții folosesc umorul pentru a face față stress-ului și nesiguranței, pentru a-i necăji pe ceilalți (umorul agresiv – ironii, cinism) și pentru a-și îmbunăți starea de spirit. În timp ce băieții folosesc mai des formele agresive de umor pentru a face față situațiilor nedorite, fetele folosesc umorul mai mult pentru a-și schimba starea în bine.9

Copiii glumesc adeseori despre problemele pe care le au sau despre situațiile care le stârnesc sentimente de anxietate și tensiune, deoarece, glumind, au sentimentul că dețin controlul asupra situațiilor respective. Astfel, în funcție de vârstă, subiectele glumelor variază, de la momentele când trebuie să meargă la toaletă sau să facă la oliță, în copilărie, până la diferențele dintre sexe sau notele de la școală, în adolescență. 

Când să folosim sarcasmul și ironia?

Pentru a înțelege sarcasmul și ironia, copiii trebuie să recunoască diferența dintre înțelesul literal al propoziției și cel intenționat. De asemenea, trebuie să știe ce funcție îndeplinesc sarcasmul și ironia în contextul social. Cercetările10 au arătat că între vârsta de 5 și 6 ani, copiii încep să înțeleagă cum funcționează ironia și odată cu acest moment, consideră critica prin ironie mai puțin răutăcioasă decât critica directă. Până la vârsta de șase ani, copiii știu deja să evite comportamente care au observat că sunt ridiculizate la alte persoane. Totuși, abia în jurul vârstei de 8-9 ani, juniorii ajung să înțeleagă natura comică a ironiei. Pe măsură ce cresc, vor considera ironia din ce în ce mai amuzantă.

Ce efecte au simțul umorului și râsul?

Din punct de vedere fizic, cercetările de până acum sugerează că simțul umorului are efecte analgezice. Deși este nevoie de o cercetare extinsă, se pare că râsul, datorită endorfinelor care sunt eliberate în corp atunci când râdem, reduce durerea. Așa că data viitoare când cel mic cade sau se lovește, hai să glumim despre asta pentru a trece mai ușor peste evenimentul neplăcut!

Mental, pe termen scurt, râsul reduce sentimentele negative (anxietatea, furia, depresia), ne face să ne simțim mai plini de energie, și ne dă sentimentul de control. Cât privește efectele pe termen lung ale simțului umorului, acestea depind de modul în care folosim umorul în viața de zi cu zi: persoanele care țin cont de sentimentele celorlați (nu sunt cinice sau sarcastice) și ale lor, personale (nu folosesc auto-ironia constant, nu se umilesc doar pentru a face parte dintr-un grup), vor crea pe termen lung relații satisfăcătoare cu cei din jur și vor avea o bună încredere în sine. Pe cealaltă parte, oamenii care folosesc cel mai des umorul agresiv (sarcasm, ironie, tachinare), vor avea multe stări conflictuale și, în general, se vor aliena de ceilalți. De asemenea, umorul, chiar dacă este bine intenționat, atunci când e folosit pentru a ascunde o problemă de adâncime, va conduce la o funcționare nesănătoasă pe termen lung.

Deci, dragi părinți…

  • să fim un model de veselie și bună dispoziție pentru copiii noștri! Glume, povestiri amuzante, cântece, filme de comedie, râsete „cu gura până la urechi”- să devină obișnuință în familie.
  • să le arătăm copiilor cum să fie mai spontani – spontaneitatea, precum creativitatea, se exersează. De asemenea, să le încurajăm inițiativa de a face glume, chiar dacă unele dintre ele nu au sens pentru noi.
  • să-i învățăm să nu fie rigizi și defensivi, să nu se ia întotdeauna în serios și să aplice, din când în când, autoironia. Această atitudine îi va ține departe de a deveni aroganți.
  • să nu uităm că umorul este o metodă bună de a aduce în discuție subiecte care îi fac pe juniori să se simtă jenați. Putem aborda o problemă importantă printr-o glumă, ca apoi să continuăm pe un ton serios și să-i încurajăm pe cei mici să se exprime.
  • să ne încheiăm mereu ziua într-o notă pozitivă – ce-ar fi să le aranjăm copiilor în cameră ceva care să-i binedispună înainte de culcare – un poster/tablou/jucărie care vorbește pe un ton comic?

În plus, dacă vreți să-i dezvoltați celui mic abilitățile sociale, amuzându-vă împreună cu alți pitici și părinții lor, vă așteptăm în diminețile de luni, marți, miercuri și joi, începând cu ora 10, la playgroup.

Dacă vă doriți să aflați mai multe despre simțul umorului, vă recomandăm cartea The psychology of humor – an integrative approach, de Rod A. Martin, pe care o puteți descărca gratuit de aici.

 

1 – Martin, R. A., & Kuiper, N. A. (1999). Daily occurrence of laughter: Relationships with age, gender, and Type A personality. Humor: International Journal of Humor Research, 12(4)
2 – van Hooff, J. A., & Preuschoft, S. (2003). Laughter and smiling: The intertwining of nature and culture. In F. B. M. de Waal & P. L. Tyack (Eds.), Animal social complexity: Intelligence, culture, and individualized societies (pp. 260-287). Cambridge, MA: Harvard Universit Press.
3 – Knutson, B., Burgdorf J & Panksepp, J. (2002). Ultrasonic Vocalizations as Indices of Affective States in Rats. Psychological Bulletin Copyright 2002 by the American Psychological Association, Inc. 2002, Vol. 128, No. 6
4 – așa cum a fost definite în Hehl, F.-J., & Ruch, W. (1985). The location of sense of humor within comprehensive per-
sonality spaces: An exploratory study. Personality & Individual Differences, 6(6)
5 – Cann, A., & Calhoun, L. G. (2001). Perceived personality associations with differences in sense of humor: Stereotypes of hypothetical others with high or low senses of humor. Humor: InternationalJournalofHumorResearch, 14(2)
6 – Goldsmith, H. H., Lemery, K. S., Buss, K. A., & Campos, J. J. (1999). Genetic analyses of focal aspects of infant temperament. Developmental Psychology, 55(4)
7 – McGhee, P. E. (ed.). (1979). Humor: Its origin and development. San Francisco, CA: W. H.Freeman Press
8 – dintre care, cel mai extensiv, Chapman, A. J. (1973a). An electromyographic study of apprehension about evaluation. Psy-
chological Reports, 33
9 – Fiihr, M. (2002). Coping humor in early adolescence. Humor: International Journal of Humor Research, -75(3)
10 – Dews, S., Winner, E., Kaplan,}., Rosenblatt, E., Hunt, M., Lim, K., et al. (1996). Children’s understanding of the meaning and functions of verbal irony. Child Development, 67(6)

Raluca Dumitrescu

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s