Academia de creativitate pentru copii

Încă aveți dubii cu privire la creativitatea celor mici? Iată dovada științifică!

1 Comment

Image

Unii dintre noi cred că orice copil poate născoci tot felul de idei creative. Alții, dimpotrivă, nu le dau nicio șansă când vine vorba de activități artistice, copiilor ai căror părinți sunt considerați netalentați. Oricum, fără îndoială prea puțini am decis să investigăm care este adevărul științific din spatele subiectului ‘copiii și creativitatea’. Ei bine, dragii noștri, răspunsul, pe cât de banal pare, pe atât de fascinant este: creierul e cel care dictează inspirația, talentul și spontaneitatea. Însă cum influențează acesta abilitatea noastră de a găsi noi soluții, de a ne manifesta artistic și, în special, care sunt diferențele dintre adulți și copii în ceea ce privește creativitatea?

Vă invităm să parcurgem împreună o lecție de bază în domeniul neuroștiinței, ce ne va deschide noi orizonturi și ne va ajuta să ne înțelegem mai bine copilul și pornirile sale creative.

Comportamenul ne este dictat de cortexul prefrontal…

Cortexul prefrontal, porțiunea din creier care se află imediat în spatele frunții, este responsabil de controlul cognitiv, supraveghind și direcționând comportamentul. El deține un rol major în formarea personalității și conștiinței unei persoane. Printre funcțiile pe care acesta le exercită se numără managementul timpului, judecata, controlul impulsurilor, planificarea, organizarea și gândirea critică. Cortexul prefrontal mediază gândurile conflictuale, contribuie la procesul decizional și poate suprima emoțiile sau dorințele sexuale.

O persoană reacționează în două feluri atunci când se confruntă cu o situație: reflectiv sau spontan. Reacțiile spontane sunt rezultatul mecanismului stimul-răspuns și nu țin cont decât de trăirile de moment. Pe măsură ce cortexul prefrontal se dezvoltă, acesta preia controlul asupra modului de a lua hotărâri, persoana în cauză începând să acționeze reflectiv. Cortexul prefrontal are funcția de a găsi echilibrul între recompensa imediată și obiectivele pe lungă durată, determinând gândirea planificată și strategică.

…iar comportamentul copiilor este diferit de cel al adulților

Studiile RMN au demonstrat că abia în jurul vârstei de 25 de ani, cortexul prefrontal este complet dezvoltat, astfel că în copilărie și în adolescență ‘filtrul creierului’ este în formare. De aceea, expresia ‘minte liberă și creativă ca a unui copil’ este cât se poate de adevărată!

Acest fapt a fost confirmat de un experiment realizat în martie 2013 de Dr. Sharon Thompson-Schill şi echipa sa de cercetători de la Universitatea Pennsylvania, ce a demonstrat că inhibarea funcțiilor cortexului frontral duce la stimularea creativității. Participanții la experiment au fost împărțiți în trei grupuri: celor din primul grup, cortexul prefrontal stâng le-a fost stimulat non-invaziv cu impulsuri de curent (diminunând comunicarea între celulele nervoase din acea zonă), celor din al doilea grup, cortexul prefrontal drept le-a fost stimulat prin aceeași metodă și celor din al treilea grup le-a fost administrată o substanță placebo. Tuturor participanților le-au fost arătate un număr de obiecte uzuale pentru care au trebuit să găsească, în termen de câteva secunde, alte întrebuințări neobișnuite.

Rezultatele au concluzionat că cei cărora funcția cortexului prefrontal stâng (dovedit a întreține mai mult controlul cognitiv decât cortexul prefrontal drept) le-a fost inhibată, nu numai că au reacționat mai rapid decât ceilalți, dar au dat și răspunsuri mai creative.
„Atunci când folosim obiectele în viaţa de zi cu zi, controlul cognitiv ne ajută să ne concentrăm asupra scopului obişnuit în care este folosit obiectul, filtrând aspectele irelevante”, a explicat doctorul Chrysikou, unul dintre cercetătorii implicaţi în acest studiu. De asemenea, Thompson-Schill, coordonatorul experimentului, a precizat că „oamenii diferă de celelalte primate prin faptul că avem o perioadă îndelungată de imaturitate a cortexului prefrontal”, ceea ce justifică de ce copiii nu excelează la sarcinile care necesită multă atenţie și perseverență, dar sunt foarte buni la cele unde își pot folosi imaginația bogată. Cortexul prefrontal aflat în dezvoltare este de ajutor și în asimilarea rapidă a informațiilor noi.

Este clar: copiii sunt plini de idei și curioși

Celor mici le place să exploreze, să facă lucrurile în moduri diferite și, cel mai important, acționează fără a le păsa de greșeli. Noi, adulții, suntem cei care trăim cu frica de greșeală și chiar dacă, științific, cortexul prefrontal este cel care înhibă gândirea flexibilă și ne determină să acționăm în baza experiențelor trecute, trebuie să recunoaștem că din punct de vedere social, frica și rigiditatea de care dăm dovadă sunt și rezultatul ideilor preconcepute pe care le-am dobândit la o vârstă fragedă.

Așa că haideți sa luăm exemplul copiilor noștri și să ne ‘eliberăm mintea’! În afară de atelierele de creativitate unde micuții își pot dezvolta abilitățile artistice și sociale, aceștia au nevoie să crească într-un mediu creativ și acasă. Dansați împreună, cântați, intrați în fantezia lor și nu-i împiedicați dacă vor să poarte șosete de culori diferite sau să picteze pereții. Nu vă fie teamă să experimentați împreună! Succes!

* pe aceeași temă, vă recomandăm articolele Cognition Without Control și Are teenage brains really different from adult brains?
* imaginea a fost preluată de aici

Raluca Dumitrescu

Advertisements

One thought on “Încă aveți dubii cu privire la creativitatea celor mici? Iată dovada științifică!

  1. Pingback: Vrei să-i (re)decorezi camera celui mic? Chiar el te poate ajuta! | Academia de creativitate pentru copii

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s